Bio Cămara
BIO CĂMARA este un nume foarte cunoscut în Republica Moldova. Aceste produse din plante au darul lor aparte, deoarece sunt preparate cu o deosebită grijă și dăruire, cu dragoste și rugăciune de către monahii care se ostenesc după tipicul monahal aghiorit. Așezământul monahal este amplasat la o margine de pădure, într-un loc pitoresc, retras și ferit cu totul, prin întinderea lui, de mediul poluant. Tot procesul de producție are loc exclusiv pe teritoriul mănăstirii. Începând cu anul 2013, ceaiurile BIO CĂMARA au fost certificate ca produse ECO.
BIO CĂMARA, fondată de Mănăstirea cu Hramul „Nașterea Domnului” din satul Zăbriceni, raionul Edineț, Republica Moldova, are o tradiție de peste 15 ani de cultivare a produselor ecologice. BIO CAMARA dispune de o suprafață de 30 ha de teren agricol, dintre care 15 ha sunt certificate ecologic.